Oana este un profesionist în educație, cu o experiență de peste 15 ani în domeniu, înglobând în activitatea sa educația formală, educația non formală, activitățile cu și pentru tineri și voluntariatul. Are o bogată activitate de training și consultanță în sectorul privat, în lucrul cu autoritățile și administrația publică centrală și locală și în mediul ONG.

Ca formator și formator de formatori, în ultimii 13 ani, a dezvoltat și livrat numeroase cursuri (analiză de nevoi, structură, design, conținuturi, exerciții, evaluare, livrare, follow-up, marketingul formării) în domenii precum comunicare, management de proiect, dezvoltare organizațională, customer care, formator. Activitatea de formator a fost completată, începând cu 2012, și de cea de evaluator competențe profesionale.

De 15 ani este profesor în sistemul universitar, îndrumător de an și consilier în carieră al studenților de la specializările Jurnalism (Universitatea din Pitești) și Studii Europene (Universitatea din București).

Anul acesta serbează majoratul (18 ani) ca implicare în activități de voluntariat și de tineret.

Oana este veselă, deschisă, de încredere, în permanentă mișcare și învățare. Îi plac provocările și își testează mereu limitele, atât cele personale, cât și cele profesionale. Și îi place să se joace mult și cu sens 🙂