Luna Stării de Bine a Profesorului - Starea de Bine. Cum îmbunătățim relația elevi-profesori?
Detalii eveniment
Trainer: Georgiana Socoliu – Middle School Coordinator, 8 Omega Form Tutor Avenor College Avem parte de provocări zi de zi, iar a fi
Detalii eveniment
Trainer: Georgiana Socoliu – Middle School Coordinator, 8 Omega Form Tutor Avenor College
Avem parte de provocări zi de zi, iar a fi profesor implică multe responsabilități și roluri. Înainte de a fi sprijin pentru elevii noștri, dar și pentru familie și prieteni, este important să avem grijă în primul rând de noi, de echilibrul nostru interior. Ultimul workshop din cadrul Lunii Stării de Bine a Profesorului vă propune câteva instrumente de conștientizare a stărilor pe care le trăim, obiceiuri în rutina zilnică ce ne ajută să ne încărcăm cu energie benefică atât pentru noi, cât și pentru cei cu care interacționăm. În partea a doua, ne vom concentra pe strategii care ne ajută în construirea unor relații autentice cu elevii noștri.
Georgiana Socoliu a fost fascinată de oameni și de trecutul lor încă de mică. Pasiunea pentru cultura și civilizația omenirii s-a concretizat prin studiul aprofundat al istoriei și filosofiei la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Câțiva ani mai târziu, a urmat cursurile de master „Diplomație și istorie politică” la Facultatea de Istorie din București. Decizia de a deveni profesor a luat-o devreme, chiar din clasa a VI-a, impresionată de orele dirigintei sale.
Și-a început cariera într-o școală gimnazială din Galați, apoi la un colegiu național. După patru ani, mutarea mea în București a coincis și cu migrarea din sistemul de stat spre cel privat, unde a luat contact cu un sistem de educație internațional. Explorând noi metode de predare și evaluare, adaptându-le în același timp și la sistemul național, a reușit să participe împreună cu elevii săi la numeroase concursuri cu tematică istorică, obținând rezultate foarte bune în competiții la nivel local și național.
Compasiunea pentru oameni a făcut-o să-și îndrepte atenția și spre nevoile lor. De aceea, prin parteneriatele încheiate cu fundații și asociații, s-a implicat în campanii umanitare.
Interacțiunea cu copiii, cu ideile și preocupările lor, au făcut-o să iubească această meserie și să o practice cu drag.
Evenimentul este organizat de Avenor College, cu susținerea Profesori Fericiți pentru România și Finnish Teacher Training Centre. Workshop-ul se va desfășura pe Zoom, iar participarea este gratuită, în limita a 100 de locuri.
Mai mult
Oră
(Luni) 16:00 - 17:00
Locație
Online - Zoom
Organizator
Bilete
Înscrierea este gratuită în limita celor 100 de locuri disponibile
Biletele nu mai sunt disponibile pentru acest eveniment